Ne suflecăm mânecile şi ne apucăm de cultivat? De la stânga mea până peste linia orizontului va fi parcela inimii mele. De la dreapta ta până peste aceeași zariște va fi parcela inimii tale. Fiecare își va munci sufletul după cum va ști mai bine într-o competiție nemaiîntâlnită, una cu reguli scrise pe coaja aprinsă a soarelui.
Luăm sămânță cu sămânță şi răspândim iubire. Nici nu am început bine și ne prindem unul pe celălalt visând la culturile luxuriante. Ne gândim cu entuziasm la recolta abundentă. Nu poate fi altfel. O să avem nevoie de saci cât mai încăpători. Ne e greu să ne imaginăm ce vom face cu grămezile uriașe de hrană pentru inimi. Nu avem nici cea mai mică idee, însă ne încântă iluzoriul proviziilor ce ne vor prisosi.
Știm negustorie? Nu prea, dar ne însuflețim crezând că ne pricepem. Ne închipuim cum vom face negoț, oferind iubire, îmbogățindu-ne cu zâmbetele celor care își vor îndesa în buzunarele de la piept fire din recolta aurie a reușitei noastre.
Oare vom avea ce culege? Ni se strecoară pe lângă rădăcinile fragede ale speranței neghina îndoielii. Încă nu zărim vlăstarele pline de sevă şi sens ale iubirii. Așteptarea se dovedește apăsătoare, iar răbdarea ne este pusă la încercare. Dacă vor încolți firele noastre miraculoase în grădinile altora? S-au auzit povești despre semințe rătăcite ce prind rădăcini și înalță spre cer tentații ale seducției, tulpini nestăpânite, pasiuni pribegite pe tarlale străine.
Oare cât mai avem de așteptat până ne vom vedea culturile rodind, crescând aievea de la frunze până la fructul pârguit? Vom lua în seamă rictusul neaveniților ce vor fura cu nerușinare din roadele muncii noastre? Ne vom păstra dărnicia sau vom sucomba în egoism? Suntem singurii grădinari sau îi mai încearcă și pe alții aceeași nebunie?