Am nevoie de un răspuns, unul rapid, acut, nu doar ecoul unei rugăciuni. Despărțită în silabe, rătăcită prin liniștile cerului, se întoarce deformată, topită de soarele spre care s-a avântat. Nu am o eternitate să mă desăvârșesc, nici timp să aștept grațiile divine. Vreau preaplinul necesar adevărului meu, asemănării mele, dreptății care să mă învăluie în culorile steagului pe care îl port.
Cern, filtrez, identific, cataloghez, șterg, distrug, judec, ignor murmurul de nemulțumire, absorb frica, miros sudoarea rece a neputinței. Jalnicele zvârcoliri ale opiniilor disparate mă lasă rece.
Ca mine? Nimeni! Ce rost ar avea să pun preț pe soluțiile altora. Știu deja tot ce este de știut. De ce ar conta orice altceva decât cea mai bună variantă posibilă? Neîndoielnic, doar eu o pot livra. Urechile sunt făcute să asculte vocea celui puternic. Argumentele altor guri se sting anemice. Tunetul vocii mele nu rabdă.
Întrebările sunt risipele cazurilor pierdute. Primesc răspunsurile necesare doar în bătăi de inimă. Sunt dator numai puterii care mă clădește. Simt tot ce am nevoie să știu. Limbile de foc se hrănesc cu nesaț din iluziile vândute în paginile cărților. Singurul adevăr sunt eu. Tot ce contează e vrerea mea. Urmele lăsate în cenușă sunt la fel de trainice ca anonimii care s-au ridicat cândva împotriva cuvântului meu.
Cine are nevoie de iubire când coroana veșniciei e turnată din arginții fricii? Ce altceva îmi poate confirma sensul just al direcției mele? N-am nevoie de răspunsuri. Le am deja pe toate.