Adevărul
ziua 55
Adevărul pare mereu prins într-o clipă trecătoare. Agățat în colțul ochiului, ca o umbră lipită de cele mai neobișnuite lucruri, dispare de îndată ce clipești energic. Ca un sunet de fond atipic stă pitit în spatele țiuitului din urechi, zgomot de care scapi numai prăbușindu-te în somn. Pare să se ascundă în anagramări asupra cărora nu poți să nu insiști cu privirea, cuvinte forțate între rânduri cărora nu le aparțin.
Scânteile altor pupile îți întâlnesc ochii, doar ca să se stingă în nedumerire și uitare peste câțiva pași. Duc cu ele adevăruri pe care nu le vei afla niciodată, vieți închise trecând razant pe celălalt trotuar.
Pâlcuri de întrebări, ca picioarele de flamingo înfipte în mâl, așteaptă răspunsuri răsucindu-se după adevăruri care să le confirme semnele încovoiate și să spulbere nedumeririle. Sunt ale tale, ale lor, ale celorlalți, alte altora, ale unui întreg univers ce tânjește agonizând după un adevăr care să se plieze pe toate nedumeririle.
Straturi de culoare prin care lumina se despică atât cât să ofere ochilor nuanțele fragile plutind pe lângă particule disparate de apă, iluzii optice și promisiuni deșarte. Un adevăr aievea, dar impalpabil, fragil, ireal, înlănțuit de fiecare retină în parte, mereu altul.
Adevărul pare să fie mereu anemic, subnutrit, hrănit cu puținul pe care suntem dispuși să i-l oferim. Deziluzionat, rătăcit printre mătăsurile scumpe ale minciunilor guralive, fertile și hrăpărețe, își întinde palmele aspre către oricine ar fi dispus să își caute salvarea.
Adevăr? Adevăruri? Ierarhii? O ceată? Un trib? Idei care se ascut asemeni lamelor de cuțit ce nu se ciobesc lovindu-se, ci se primenesc revenind una asupra alteia? Poate că adevărul nu a rămas singur, ultim bastion al specie sale. Poate adevărurile nu sunt contradictorii. Poate nu nasc rivalități. Poate sunt date fiecăruia la naștere cu suflet numai bun de crescut în lumina cu care ne pârguim și ne împlinim. Poate că și adevărurile cresc odată cu noi și nu se pierd transformate în minciuni, ci ne provoacă să căutăm, să înțelegem, să fim mereu mânați de o curiozitate blândă, una care să nu ne macine, ci să ne cultive.
Adevărul nu e un fapt – e o senzație pe care o simți doar când nu te gândești la el.